Lecție de fair-play de la Mutu! Mesaj pentru FCU Craiova înaintea de confruntarea din Giulești: `Mi-aș dori să-și găsească liniștea!`

Actuala și fosta echipă a lui Adrian Mutu se întâlnesc în Giulești, într-un meci care s-a încins înainte de a începe. În război cu propriul patron și interzisă după scandalul de la Sepsi, galeria lui FCU Craiova este primită pe stadion de șefii Rapidului.

Mititelu a luat foc și a amenințat că dacă îi va fi înjurată familia, va scoate echipa de pe teren.  Mutu n-a vrut să pună răul înainte, ba chiar le-a urat oltenilor multă liniște și armonie.

”Nu stau să mă gândesc la lucruri pe care nu am puterea să le controlez (n.r. incidentele din meciul tur). Ca antrenor, mă gândesc doar la ce avem noi de făcut, cum putem câștiga meciul. În rest, nu mă gândesc. Îmi pare rău că nu am fost alături de băieți (n.r. la meciul tur).

Lucrurile extrasportive le lăsăm deoparte. Suntem pe propriu stadion, nu avem de ce să ne temem. Publicul de aici a demonstrat mereu că e civilizat. În afară de rezultat și dorința de a câștiga, aș vrea să oferim spectacol. Nu avem niciun complex, Rapidul e diferit anul acesta.

Ceea ce mi-aș dori este ca această echipă (n.r. U Craiova 1948) să-și găsească liniștea. Mereu a fost în mijlocul multor întâmplări”, a spus Adrian Mutu, la conferința de presă.

Distribuie articol:

COMENTARII

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed