Probleme pentru Răzvan Lucescu? Anunțul făcut de șefii lui PAOK. Cine ar putea să-l înlocuiască

Zilele lui Răzvan Lucescu la PAOK par să fie numărate. Jose Boto, directorul sportiv al celor de la PAOK Salonic, spune că românul nu este de neînlocuit.

Acesta a declarat pentru presa din Italia că urmărește și alți antrenori care ar putea să-l înlocuiască pe Răzvan Lucescu.

„Urmăresc o mulțime de antrenori, mă informez și mă documentez. Unul care îmi place foarte mult în Italia este Aquilani, antrenorul echipei Primavera a Fiorentinei. Cred că are un viitor mare în fața lui”, a spus Jose Boto, potrivit Tuttomercatoweb.

Răzvan Lucescu este la al doilea mandat la PAOK și are ca obiectiv câștigarea titlului. Deocamdată echipa este pe locul 4, cu 36 de puncte, la 9 distanță de liderul Panathinaikos.

Antrenorul român a câștigat alături de PAOK Salonic, titlul de campion al Greciei în anul 2019, și două Cupe ale Greciti, în anii 2018 și 2019.

„Să devii antrenor înseamnă foarte mult studiu. Trebuie să cauți foarte mult, să citești foarte mult, să ai plăcere și ușurință, pentru că dacă nu ai răbdare să le faci, nu ai cum să-ți îmbunătățești profesia. Am citit și foarte mult. N-am avut șansa să joc în străinătate, n-am avut șansa să am experiențe și cu antrenori din afară și să învăț și alte lucruri.

Am avut avantajul să-l am pe tatăl meu lângă mine”, spunea Răzvan Lucescu, în cadrul emisiunii „Înapoi în Viitor” cu Andreea Perminova.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed