Rafa Nadal a păţit-o grav! Imagini şocante la Australian Open 2023. S-a enervat şi a început să ţipe la arbitru. Legendarul jucător iberic a avut parte de un început neaşteptat de turneu.
Rafa Nadal a fost protagonistul unui moment mai puţin obişnuit pe terenul de tenis. Ibericul a păţit-o rău la Asutralian Open 2023.
Rafa Nadal a păţit-o grav!
Rafa Nadal a avut nevoie de 3 ore şi 43 de minute pentru a trece de britanicul Jack Draper. A învins cu 7-5, 2-6, 6-4, 6-1, dar s-a enervat grav în timpul disputei. La un moment dat, ibericul a mers la marginea terenului pentru a-și schimba racheta. Aceasta dispăruse subit, lucru care l-a scos din sărite pe Rafa.
Arbitrul de scaun a intervenit, „Ți-a luat cineva racheta?”, l-a întrebat pe jucător. Nadal i-a explicat oficialului ce s-a întâmplat. „Copilul de mingi mi-a luat racheta! Îmi vreau racheta înapoi! Aceasta trebuia dusă la racordaj, nu cealaltă”, a urlat Rafael Nadal.
Arbitrul de scaun s-a conformat și l-a sunat pe supervizorul turneului pentru a-i explica incidentul. Copilul de mingi a luat racheta greșită și a dus-o la racordaj. Rafael Nadal n-a avut de ales și a continuat meciul cu altă rachetă.
În următoare rundă, spaniolul îl va înfrunta pe americanul Mackenzie McDonald, locul 65 ATP.