Managerul general al celor de la FCSB, Mihai Stoica se revoltă! L-a desfiinţat în direct pur şi sumplu pe fostul antrenor al vicecampioanei, Nicolae Dică. S-a aflat ce l-a scos din minţi pe oficialul de la FCSB.
Mihai Stoica a răbufnit după ultima apariţie publică a lui Nicolae Dică. L-a făcut praf pe tehnicianul care îl criticase pe Andrei Vlad.
Mihai Stoica se revoltă!
Mihai Stoica s-a enervat după ce Dică l-a criticat pe Vlad pentru golul încasat în derby-ul cu CFR Cluj, scor 0-1. „Aici, cred că portarul trebuia sa iasă la faza asta. Este la 5 metri, mingea cade la 7 metri. Are doar 2 metri de făcut. Jucătorii nu au mai coborât. Ei probabil că așteptau să iasă portarul. E regulă. Când stai cu linia sus, portarul trebuie să iasă pe orice minge care e la 7-8 metri.
Vlad, dacă atacă mingea, o prinde. Jucătorii au ajuns înainte la minge pentru că el se retrage”, a spus Nicolae Dică, în direct la Orange Sport.
Întrebat dacă Andrei Vlad a greșit la acea fază, așa cum a sugerat Nicolae Dică, Mihai Stoica a avut un răspuns dur. L-a desfiinţat pur şi simplu pe fostul său colaborator de la FCSB.
„Am auzit… Este o mare prostie! Dacă spui așa ceva, înseamnă că nu știi nimic despre portărie. Mingea se duce între jucători. Dacă portarul iese, riscă să nu ajungă la minge și să facă penalty. Nu are cum să iasă niciodată! Dacă cineva spune că trebuie să iasă, înseamnă că nu știe portărie. Înclin să cred că nu știe nimic despre fotbal.
Dacă nu era acea aglomerație, putea să iasă. Dar mingea era în cădere și nu mai avea cum să ajungă la minge. Eu vreau să demontez prostiile. Unii vorbesc prostii și au impresia că spun lucruri foarte inteligente. Vlad a apărat excepțional”, a spus Mihai Stoica.