Lider în cădere liberă! Farul, doar egal la Voluntari, mai iernează pe primul loc echipa lui Hagi?

A condus cu ecart mare aproape tot timpul în Liga I, însă iată că între Farul lui Gică Hagi și CFR-ul lui Dan Petrescu s-a comprimat spațiul. Un singur punct avans mai are liderul de până acum al Superligii. Un avantaj firav, având în vedere cum vine campioana tare pe turnantă.

Deocamdată, până luni, cel puțin, Farul rămâne în fruntea clasamentului. Și ar fi putut să stea mai confortabil, dacă n-ar fi plătit tribut ratărilor din meciul cu Voluntari. Băluță a deschis scorul rapid, în minutul 3, e drept, și cu puțin noroc, șutul fiind deviat.

Și meciul curgea liniștit către un deznodământ așteptat de cei 3oo de spectatori. Deși, după pauză, FC Voluntari a avut câteva ocazii de a marca, respinse însă de Aioani. Dar o imprudență a lui Sârbu în careul oaspeților a făcut ca VAR-ul să intervină, iar arbitrul Popa să dicteze penalty în minutul 87. Pe care Nemec l-a transformat fără probleme. Și partida s-a încheiat cu o remiză, care cu siguranță l-a enervat pe Hagi.

FC VOLUNTARI (3-5-2): M. Popa – Veiga Varzim, Matricardi, Armaș – Cr. Costin, Govea, Meleke, Rață, Aliji – Nemec, Damașcan
Rezerve: J. Fernandez, Al. Vlad, Helder Tavares, Răduț, Merloi, N. Popescu, R. Popescu, Voican, D. Florea
Antrenor: Liviu Ciobotariu

FARUL (4-3-3): Aioani – Sîrbu, Larie, Artean, Kiki – Benzar, Băluță, Dr. Nedelcu – Alibec, Vl. Morar, Pitu
Rezerve: Buzbuchi – Bîrzu, Torje, Grameni, Casap, Sali, Grobry, Moldoveanu, Mazilu
Antrenor: Gheorghe Hagi

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed