Cupa Mondială din Qatar se apropie de final. ”Mondialul” din 2022 a ajuns deja la semifinale, în careul de ași al celei mai iubite competiții planetare au intrat: Argentina, Croația, Franța și supriza turneului, Maroc.
În această seară, Argentina se înfruntă chiar acum cu vicecampioana mondială, Croația, în prima semifinală. Iar mâine, Franța, deținătoarea trofeului en-titre, se bate cu prima echipă africană din istorie calificată în această fază a competiției, Maroc.
Calculele hârtiei și bookmakerii au câte o favorită certă, Argentina, respectiv Franța, iar Mircea Lucescu a mers pe aceeași idee.
”Marocul a atins maximul, la fel și Croația. Eu văd o finală Argentina – Franța”, a declarat Mircea Lucescu. La Cupa Mondială din Rusia, din 2018, a avut o finala Franța – Croația. Franța și-a adjudecat trofeul fără emoții, scor 4-2.