Australianul Bailey Wright, devastat după meciul cu Danemarca. Vestea cumplită pe care a primit-o

Australia a câștigat meciul cu Danemarca, scor 1-0, din Grupa D a Cupei Mondiale din Qatar, și s-a calificat în optimile competiției.

Fundaşul australian Bailey Wright a avut la finalul partidei un mesaj special pentru soția sa. Aceasta trece prin clipe cumplite.

„Tocmai am primit un mesaj de la soţia mea. Vreau doar să dedic asta soţiei mele. Sincer să fiu, nu sunt sigur că e încă mama ei e cu noii. A fost pentru ei, o perioadă foarte grea acasă, dar până la urmă mi-a permis să fiu aici și să-mi trăiesc unul dintre visele mele, așa că îi dedic Tammy asta. Sper că ea este încă cu noi”, a declarat australianul care joacă pentru Sunderland în a doua ligă din Anglia.

Inițial, fotbalistul a decis să nu spună colegilor săi nimic despre situația prin care trece familia sa.

În această dimineață, presa din Australia a anunțat că soacra fotbalistului a decedat.

Antrenorul Graham Arnold a declarat că Bailey Wright a fost devastat când a aflat vestea tristă.

„Tocmai i-am spus. Este o nebunie. Când se întâmplă așa ceva simți că ceva special este luat. Toată echipa este alături de el”, a declarat selecționerul Australiei.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed