Peste 40.000 de oameni au făcut atmosferă de zile mari în tribunele stadionului Khalifa International. Și de data aceasta, au fost pe bune, nu ca la numărătorile din schițele lui Caragiale.
Ecuadorienii au dominat fondul sonor, cucerind tribunele în fața colonizatorilor de altădată, neerlandezii. Și au făcut spectacol ca la meciurile din America Latină.
Euforia tipic sud-americană a fost un pic estompată de Gapko. Care deschis rapid scorul pentru batavi în minutul 6.
Estupinan a reușit să introducă balonul în plasa porții lui Noppert în ultima faza a primei reprize, dar de la margine s-a ridicat fanionul. Pe bună dreptate, pentru că, deși Porozo n-a jucat balonul, era în ofsaid și se afla pe traiectorie.
Valencia, scos pe targă!
Arbitrii n-au mai scos însă mingea din poartă, cum se spune, după ce Enner Valencia și-a trecut în cont al treilea gol la acest turneu. Iar Ecuadorul a egalat la 5 minute de la reluare.
Valencia le-a transmis, printr-un gest, tuturor să își noteze numele lui: este golgheterul turneului, dar a și acuzat din nou probleme medicale, fiind scos de pe teren în minutul 88 pe targă.
Sud-americanii i-au cam înghesuit pe final pe fotbaliștii din Țările de Jos, dar meciul s-a încheiat la egalitate. Rezultat care o mai ține în joc și pe Senegal, care are nevoie de o victorie contra Ecuadorului, în ultimul joc. Selecționata lui Van Gaal va juca împotriva primei țări eliminate deja din competiție, culmea, chiar țara-gazdă, Qatar.
Țările de Jos (5-3-2): Noppert – Dumfries, Timber, Van Dijk (cpt.), Ake, Blind – Koopmeiners, F. de Jong, Klaassen – Bergwijn, Gakpo
Rezerve: Bijlow, Pasveer – Berghuis, L. de Jong, De Ligt, Depay, De Roon, De Vrij, Frimpong, Janssen, Lang, Malacia, Simons, Taylor, Weghorst
Selecționer: Louis van Gaal
Ecuador (5-4-1): Galindez – Preciado, Porozo Vernaza, Torres, Hincapie, Estupinan – Plata, Mendez, Caicedo, Estrada – Valencia
Rezerve: Dominguez, Ramirez – Arreaga, Cifuentes, Franco, Gruezo, Ibarra, Mena, Pacho, Palacios, Preciado, Reasco, Arboleda, Rodriguez, Sarmiento
Selecționer: Gustavo Alfaro