Ce lovitură! Zinedine Zidane revine pe banca tehnică: va prelua campioana mondială

Zinedine Zidane va reveni pe banca tehnică, la aproape doi ani de la despărțirea de Real Madrid, singura echipă antrenată în carieră.

Ca antrenor, Zinedine Zidane a făcut istorie și a câștigat de trei ori Uefa Champions League cu Real Madrid.

Vine la naționala Franței

Potrivit Mundo Deportivo și Telemadrid, există deja un acord de principiu pentru ca fostul antrenor de la Real Madrid să preia naționala Franței.

Zidane va deveni antrenorul campioanei mondiale în exercițiu, după finalul Cupei Mondiale din Qatar.

Acordul cu Federația Franceză este practic finalizat și mai urmează doar anunțul oficial al celor două părți.

Zinedine Zidane a recunoscut public faptul că marele său vis este să antreneze naționala Franței, de aceea a refuzat oferta tentantă a șeicilor de la PSG.

„Când mă veți vedea din nou pe bancă? În curând, în curând. Sunt foarte aproape de a antrena din nou”, a declarat Zinedine Zidane la acel moment, potrivit AS.

Ultima apariție publică a lui Zidane a fost la decernabarea ”Balonului de Aur”, pe care i l-a înmânat conaționalului Karim Benzema.

Zidane nu a mai stat pe bancă din mai 2021, când a condus ultimul său meci din La Liga pentru Real Madrid, în cea de-a doua sa perioadă la conducerea clubului.

Venirea lui Zidane ar marca sfârșitul perioadei în care Didier Deschamps se află la conducerea echipei naționale a Franței încă din iulie 2012.

Ca jucător, Zidane a câștigat atât Campionatul Mondial (1998), cât și cel European (2000) cu naționala „Cocoșului Galic”. „Zizou” a adunat 108 meciuri și 31 de goluri la prima reprezentativă a Franței.

A scris istorie la Real Madrid

Zinedine Zidane a antrenat un singur club în cariera sa: Real Madrid. În ianuarie 2016 îi lua locul pe bancă lui Rafa Benitez. La finalul sezonului, avea să câștige Liga Campionilor, după o finală cu Atletico Madrid, tranșată la penalty-uri.

Au urmat alte două succese în cea mai importantă competiție la nivel de club. În 2017, trecea de Juventus în finală, scor 4-1, iar în 2018 de Liverpool, scor 3-1.

În 2017 a cucerit și La Liga alături de Real Madrid, primul campionat cucerit de „albi” din 2012. A plecat de la Real Madrid în 2018, dar s-a întors în martie 2019. A mai cucerit ulterior un titlu, în 2020.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed