News Alert. Adrian Mititelu a luat decizia. Nicolo Napoli a revenit la FCU Craiova

Adrian Mititelu a decis să-l instaleze pe Nicolo Napoli (60 de ani) în funcția de antrenor la FCU Craiova. De altfel, fanii i-au scris zeci de mesaje în care cereau ca italianul să vină în Bănie.

Nicolo Napoli a semnat un contract valabil până la finalul sezonului. Este pentru a noua oară când italianul o antrenează pe FCU Craiova!

„Nicoló Napoli este noul antrenor al Științei! Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că tehnicianul italian a semnat un contract cu gruparea alb-albastră până în vara anului 2023”, au comunicat oltenii pe Facebook.

În vară, oltenii au vrut să-i prelungească contractul antrenorului, dar acesta nu s-a înțeles cu Mititelu.

Italianul a mai fost la echipa din Craiova în perioadele: 2003 – 2004, octombrie 2007 – mai 2009, ianuarie – aprilie 2011, aprilie – iunie 2011 (director tehnic), iulie 2013 – februarie 2014, octombrie 2019 – mai 2019, august – octombrie 2020 și ianuarie – iunie 2022.

Ce declara italianul în urmă cu o lună

„Nu m-a sunat nimeni de la Craiova și nici nu cred că mă sună Mititelu. Mi-au scris mulți suporteri pe Facebook ca să-mi spună că mă așteaptă înapoi la echipă. Mititelu va găsi alt antrenor liber.

Am citit că vrea antrenor de top? De top, aha. Eu nu sunt de top, eu sunt de «tip». Cine e antrenor de top? El nu are bani și vrea unul de top care cere salariu 15.000 de euro pe lună.

Sper ca Mititelu să se trezească și să aleagă un antrenor de top. După două luni să-l dea afară, așa rămâne fără bani de țigări în buzunare și falimentează echipa. Eu am oferte din Turcia”, spunea Napoli în urmă cu o lună pentru GSP.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed