Concluzia la care a ajuns Ștefan Târnovanu după ultimul meci din Conference League: ‘Suntem departe. S-a jucat doar la o poartă’

Echipa lui Gigi Becali nu a reușit să înscrie pe Arena Națională în meciul cu West Ham în ciuda faptului că englezii au venit cu o echipă alcătuită din jucători tineri și rezerve.

Pablo Fornals a marcat o dublă, iar Joyskim Dawa a băgat mingea în propria poartă.

În schimb, Ștefan Târnovanu a încasat trei goluri și a ajuns la o concluzie amară.

„După aceste rezultate, concluzia e că mai avem de muncit. Suntem departe de fotbalul mare și s-a demonstrat în seara asta că poate să vină West Ham și cu echipa a doua, și cu copiii, e diferență imensă!

E puțin cam trist, pentru că am primit foarte multe goluri în aceste șase meciuri. Am evitat câteva goluri în seara asta, dar am pierdut cu 3-0, cu ce ajută? Un meci dificil, cu o echipă foarte bună de Premier League. S-a văzut că suntem departe, din păcate.

S-a jucat la o singură poartă. Îmi pare destul de rău că poate intram cu 0-0 la pauză și gestionam altfel meciul. A picat golul destul de greu”, a spus Târnovanu la Pro Arena.

Ștefan Târnovanu, cu gândul la campionat

„Toată miza se mută în campionat, suntem obligați să câștigăm, ca să intrăm în lupta pentru campionat.

S-a schimbat ceva după ce s-a schimbat antrenorul. Pinti e un băiat senzațional, îl știu de foarte mult timp, a fost lângă noi, ne-a dat încredere. Vom merge înainte cu el. Nu e treaba mea să-mi dau cu părerea (n.r – dacă să rămână antrenor Mihai Pintilii).

Speram să ieșim cu capul sus din această grupă, dar nu am putut. Vom vedea la anul”, a declarat tânărul portar la Pro Arena.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed