Exclusiv. Adriana Flămând a trecut prin clipe grele. Fosta antrenoare de fitness, care a dat lovitura în SUA, a recunoscut totul

Adriana Flămând, sportiva măritată cu fostul bodyguard al vedetelor, a trecut prim momente dificile în Statele Unite. După divorț, Adriana a fost nevoită să muncească pe brânci pentru a se putea întreține și pentru a-și termina studiile.

Cea mai grea perioadă a fost însă în perioada pandemiei de Covid-19, atunci când a fost obligată să stea acasă.

„Au fost momente grele. Nu este ușor să stai singur în casă. Eu nu am pe nimeni aici. Atunci am avut o mică depresie și m-am îngrășat 15 kilograme. Acum mi-am revenit. Cum am putut am început să merg la sală și în câteva luni am scăpat de kilogramele acumulate”, a dezvăluit Adriana Flămând pentru Sportbull.

Chiar dacă are un program foarte încărcat, fosta sportivă își găsește timp și pentru hobby-urile sale. Adoră numerologia și tirul.

 

„Mă duc cu Ciprian Arcălean, cunoscutul lunetistul de la SWAT, la poligon acolo unde se antrenează el. Îmi place foarte mult și chiar trag bine la țintă”, a mai spus fosta antrenoare de fitness.

„Numerologia m-a atras mereu așa că am decis să studiez. În curând o să devin reprezentantul Asociației Numerologilor din Diaspora în America”, a mai spus fosta sportivă.

Care este cea mai mare dorință a Adrianei Flămând

Dacă în viața profesională totul îi merge de minune fiind manager de vânzări pentru proprietăți la Hilton, în viața personală lucrurile sunt diferite.

„Nu am mai găsit pe nimeni. Este destul de greu să găsesc un bărbat așa cum îmi doresc eu. Aș putea să spun că sunt pretențioasă. Aspectul fizic este important, dar mai important este să fie un bărbat cu capul pe umeri. Situația lui financiară nu mă interesează. Eu sunt genul de persoană care își susține partenerul cu orice este nevoie pentru ca el să crească profesional și să ajungă unde își dorește.

Oricum este destul de greu să găsești pe cineva. Eu de mai bine de 7 luni nu am ieșit într-un club. Am un program încărcat, iar seara nu mai am forță să merg să mă distrez”, a spus Adriana Flămând.

Adriana Flămând este însă decisă să devină mamă și spune că va face orice pentru a-și îndeplini visul.

„Poate până anul viitor o să găsesc bărbatul alături de care să-mi fac o familie. Dacă nu, sunt decisă să apelez la inseminare artificială. Ce mai mare vis al meu este să devin mamă”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed