Scandalul dintre Nicolae Badea și Dinamo București a ajuns la un alt nivel. SC Dinamo 1948 SA, clubul din Liga a 2-a, a anunțat instanța că nu este dispusă să achite datoria de 79.912,35 de lei solicitată de gruparea lui Badea, ASC FC Dinamo București.
Administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu susține că cererea de plată este neîntemeiată și că, de fapt, ASC FC Dinamo București, echipa lui Nicolae Badea, ar fi datoare față de SC Dinamo 1948, cu 5.629,65 lei.
Ce spun părțile din acest scandal
„Până la cererea de faliment trebuie să arăți că ai parcurs etapele preliminare, calea de înțelegere amiabilă, de comunicare, de termen de plată. Așteptăm ca SC Dinamo 1948 să răspundă într-un timp rezonabil.
FC Dinamo a trimis în urmă cu câteva zile către SC Dinamo 1948 o notificare de plată pentru facturi restante de anul trecut. Există o sumă în planul de reorganizare inițial, de 60.000-70.000 de lei, până într-o sută de mii, care acum, în planul modificat a fost trecută cu zero. Nu știm de ce. Domnul Zăvăleanu nu ne-a răspuns. Este o datorie curentă, acumulată după începerea reorganizării, care trebuie plătită.
În planul inițial se menționa că datoriile se plătesc sută la sută, iar acum, în planul modificat, chirografarii nu mai primesc nimic. Zero! Cred că a fost o inducere în eroare. La precedenta reorganizare din 2014, societatea mea, FC Dinamo, a avut o creanță de 1,6 milioane de lei, care la fel a fost trecută pe zero. Să fim serioși”, a spus Nicolae Badea.
Zăvăleanu îl scoate pe Badea dator
„În contextul desfășurării relațiilor comerciale dintre Dinamo 1948 SA și Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo, în evidențele contabile ale debitoarei Dinamo 1948 SA, Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo figurează cu un debit restant total în cuantum de 55.542,05 lei, reprezentând contravaloarea facturilor restante. Creanțele sunt născute ulterior deschiderii procedurii de insolvență a debitoarei Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club, acestea nefiind niciodată achitate.
În ceea ce privește suma anterior menționată, SC Dinamo 1948 a emis o somație de plată încă din data de 6 mai 2022, aceasta rămânând fără răspuns din partea reprezentanților Asociației.
În continuare, administratorul judiciar și-a continuat demersurile privind recuperarea sumei în cuantum de 55.542,05 lei, formulând în acest sens o cerere de plată în cadrul dosarului aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a Civilă, respectiv în cadrul procedurii de reorganizare a Asociației Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo.
Ulterior compensării, situația datoriilor dintre cele două societăți se prezintă astfel: Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo datorează către Dinamo 1948 SA suma totală de 5.629,65 lei”, a fost comunicatul firmei conduse de Răzvan Zăvăleanu, conform gsp.