Adrian Mutu a făcut un anunţ extrem de important! Urmează un duel de cinci stele cu naşul Gică Hagi. Briliantul de pe banca celor de la Rapid a prefațat duelul de vineri cu Gică Hagi, cel dintre Rapid și Farul. Mutu este convins că stadionul va fi arhiplin.
Adrian Mutu abia aşteaptă duelul direct cu Gică Hagi de vineri seara. A precizat că pentru astfel de meciuri s-a apucat de antrenorat.
Adrian Mutu, anunţ extrem de important!
”Sunt meciuri pe care eu sincer le aştept, de aceea m-am apucat de antrenorat, sunt meciuri tari şi pentru public, sunt plăcute şi spectaculoase. E un derby al prezentului, chiar dacă rivalitatea dintre Rapid şi Farul nu se compară cu rivalitatea dintre alte echipe.
În momentul ăsta suntem echipele de pe primele două locuri, chiar dacă CFR are două jocuri mai puţin şi e greu să crezi că nu va aduna puncte.
Vrem să scurtăm distanţa dintre noi şi ei şi îi va aştepta un meci foarte dificil pe Giuleşti.
Va fi sold-out, toţi suporterii noştri aşteaptă un meci solid din partea noastră. Ei probabil că vor încerca să controleze jocul, aşa cum fac tot timpul, dar noi suntem Rapid şi îi aşteptăm să vedem dacă pot”, a spus Mutu, la conferinţa de presă dinaintea duelului Rapid – Farul, din Superliga.