Meciurile României cu Kosovo reprezintă o mare problemă. FRF a trimis o solicitare Guvernului

România face parte din Grupa I de calificare la EURO 2024, alături de Elveţia, Israel, Belarus, Andorra şi Kosovo.

Fostul ministru de externe, Teodor Meleşcanu a tras un semnal de alarmă în privința duelurilor cu Kosovo în urmă cu câteva zile.

Probleme pentru FRF

Meleșcanu a sfătuit ”tricolorii” să nu se prezinte la partidele cu Kosovo, deoarece România face parte dintr-un grup de state europene care nu recunosc Kosovo ca fiind stat.

Pentru FRF organizarea meciului cu Kosovo o să fie o adevărată provocare și o recunoaște și președintele fotbalului românesc, Răzvan Burleanu.

„În contextul situației geopolitice, FRF a inițiat un dialog cu Guvernul României pentru a vedea în ce condiții putem să organizăm meciurile cu Kosovo, atât cel de acasă, cât și cel din deplasare.

Până când nu avem un răspuns oficial din partea Guvenului, o să vă rog să îmi permiteți să nu vorbesc mai mult despre acest subiect. Trebuie doar să așteptăm ca în zilele următoare Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, să clarifice această solicitare care a plecat din partea noastră.

Ce pot să vă spun este că sunt încrezător că acest meci se va juca pe teren propriu. Nu suntem singura țară care am fi într-o asemenea situație, mă refer la Spania, Cipru sau Grecia, care au organizat meciuri pe teren propriu.

Mai mult decât atât, CFR Cluj a jucat în grupele Conference League la Priștina, iar pe 3 noiembrie va juca acasă cu Ballkani, din Kosovo”, a spus Răzvan Burleanu în conferinţa de presă de după Comitetul Executiv al FRF, desfăşurat vineri.

Kosovo-România ar trebui să aibă loc pe 16 iunie 2023 iar returul să aibă loc pe 12 septembrie 2023.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed