Dinamo a pierdut meciul cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu, în etapa a 3-a a Ligii 2. La finalul meciului, Ovidiu Burcă i-a atacat pe cei care au condus clubul în ultimii doi ani.
„Nu pot să repar așa repede mizeria făcută de alții timp de doi ani. Am nevoie de 6, 8 săptămâni pentru a face o echipă”, a declarat antrenorul.
Florin Răducioiu a fost deranjat de acuzațiile lansate de antrenor și a avut un mesaj pentru acesta.
„N-am văzut soluţii în atac. Nu e treaba mea, e treaba antrenorului Burcă, dar trebuie să înţeleagă cei de acolo că Liga 2 e complicată, orice meci e ca o finală.
De ce trebuie să vorbească de ce a fost în trecut? El trebuie să se concentreze pe prezent. Sunt pesimist că va schimba echipa în 6-8 săptămâni.
Îl apreciez pe Burcă, dar trebuie să pună la punct faza defensivă. Sunt multe echipe provinciale care vor s-o bată cu orice preţ pe Dinamo. Dacă nu intră cu intensitatea şi concentrarea la maximum, vor avea întotdeauna probleme.
Ce am văzut e că Dinamo trebuie să fie foarte atentă, riscă foarte mult să rămână în partea a doua a clasamentului. Burcă are mult de muncă la organizarea jocului, Dinamo trebuie să fie o echipă mult mai compactă.”, a declarat Florin Răducioiu, la Prima Sport.
Dinamo a obținut o singură victorie în acest sezon, apoi a pierdut două meciuri. ”Câinii” au fost învinși mai întâi de Oţelul Galaţi, iar apoi de Viitorul Pandurii Tg. Jiu.