Dezvăluire uluitoare făcută de o jucătoare de tenis. Gestul neașteptat făcut de Serena Williams după ce a fost zdrobită la Wimbledon de Simona Halep

Serena Williams a câștigat în carieră 23 de titluri de Grand Slam. Visul ei a fost să depășească recordul deținut de Margaret Court care a luat 24 de titluri de Mare Slam.

Serena și-a anunțat în urmă cu o zi retragerea din tenis, așa că singura șansă de a egala recordul australiencei ar fi să câștige US Open 2022.

Fosta jucătoare de tenis, Marion Bartoli, a povestit un episod uluitor petrecut după finala de la Wimbledon 2019. Atunci Simona Halep a zdrobit-o pe Serena Williams, scor 6-2, 6-2. La momentul respectiv americanca a fost atât de supărată și dezamăgită încât nu a vrut să ia trofeul acasă.

„Se întâmpla în 2019, când a pierdut finala în fața Simonei. În vestiar, după meci, ea mi-a spus: „Nu vreau să iau trofeul de finalistă, mi-e dor de trofeul campioanei, dacă vrei, ți-l dau ție.

Ne-am distrat copios, însă cel mai trist lucru e că nu a glumit, chiar a lăsat trofeul acolo.

Doamna responsabilă cu organizarea turneului de la Wimbledon era palidă când a văzut asta. Sunt jucătoare care și-ar ucide tatăl și mama ca să vadă acel trofeu, iar Serena l-a lăsat acolo ca pe o tavă oarecare, în care pui prăjituri și aperitiv”, a spus Marion Bartoli pentru L’Équipe.

Serena Williams se retrage din tenis

Americanca a anunțat ieri că a decis să se retragă din tenis după turneul de la US Open. Serena a postat un mesaj pe Instagram și a trimis și o scrisoare celor de la Vogue în care explica de ce a luat această decizie.

„Credeți-mă, nu mi-am dorit niciodată să aleg între tenis și familie. Nu cred că este corect. Dacă aș fi fost bărbat, nu aș scrie asta pentru că aș fi jucat și câștigat meciuri în timp ce soția mea făcea munca fizică de a ne extinde familia. Poate că aș fi fost mai mult un fel de ‘Tom Brady’ dacă aș fi avut ocazia.

Nu mă înțelegeți greșit: îmi place să fiu femeie și mi-a plăcut fiecare secundă cât am fost însărcinată cu Olympia. Eram una dintre acele femei enervante care adora să fie însărcinate și lucrau până în ziua în care a trebuit să mă prezint la spital, deși lucrurile s-au complicat foarte mult pe de altă parte.

Și aproape că am făcut imposibilul: mulți oameni nu își dau seama că eram însărcinată în două luni când am câștigat Australian Open în 2017. Dar împlinesc 41 de ani luna aceasta și trebuie să dau ceva. Nu mi-a plăcut niciodată cuvântul ‘retragere’. Nu mi se pare un cuvânt modern. (…)

Dar am fost reticentă să recunosc pentru mine sau pentru oricine altcineva că trebuie să renunț la tenis.

Ashleigh Barty a fost numărul unu în lume când a părăsit sportul în martie și cred că s-a simțit cu adevărat pregătită să meargă mai departe. Caroline Wozniacki, care este una dintre cele mai bune prietene ale mele, a simțit un sentiment de ușurare când s-a retras în 2020”, a scris Serena Williams,potrivit Vogue.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed