Hermannstadt a câștigat cu 2-1 în fața celor de la Voluntari în meciul din etapa a 4-a din Liga 1
FC Voluntari a avut o primă ocazie, dar sibienii au fost cei care au deschis scorul în minutul 23, prin Baba Alhassan care a trimis cu boltă în poartă, cu piciorul drept. După 12 minute, același Alhassan a marcat pentru 2-0. Mijlocașul l-a învins pe Mihai Popa cu un șut de la peste 25 de metri.
FC Voluntari a redus din handicap în finalul primei reprize. Lopes a centrat din flancul stâng la prima bară, iar Nemec a trimis cu capul în poarta lui Plamen Iliev.
După acest rezultat, Hermannstadt rămâne neînvinsă de la revenirea în prima ligă, iar în acest moment este pe locul 3.
Echipe de start
FC HERMANNSTADT: Iliev – Butean, Antoche, I. Stoica, Opruț – Biceanu, Mino Sota, Alhassan – Balaure, Paraschiv, Oroian
Rezerve: Muțiu, Năstăsie, Hora, Iancu, Issah, Medina, Petrescu, Popescu, Răuță
Antrenor: Marius Măldărășanu
FC VOLUNTARI: M. Popa – Ricardinho, Matricardi, Armaș – C. Costin, Meleke, Droppa, Rață, Vlad – Lopes, Nemec
Rezerve: Râmniceanu, Tavares, Aliji, Andres, Florea, Fulop, Ilie, Marrone, Merloi
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Arbitru: Flueran Viorel Nicusor (Craiova) / A1: Popescu Adrian (Craiova), A2: Dumitru Ionel Valentin (Gherghiţa) / Arbitru VAR: Andrei Florin (Târgu Mureş), Arbitru AVAR: Avram Valentin (Bucureşti)