Anunţ crucial despre Mircea Lucescu! Echipa pe care ar putea să o preia. Surpriza este uriaşă

Anunțul momentului vine pentru Mircea Lucescu. Cel mai titrat antrenor român ar putea reveni în antrenorat la 9 luni de la despărțirea de Dinamo Kiev, după ce a primit o ofertă uriașă.

Mircea Lucescu s-a despărțit de Dinamo Kiev în luna noiembrie a anului trecut, iar de atunci, tehnicianul este liber de contract, însă nu se grăbește în a lua o decizie.

Anunţ crucial despre Mircea Lucescu! Echipa pe care ar putea să o preia

Tehnicianul a avut câteva oferte destul de bune, de la echipe mari din campionatul internațional, însă nu a acceptat niciuna.

Potrivit jurnaliștilor ucraineni de la Champion, Mircea Lucescu se află pe lista Federației de Fotbal a Kievului, pentru preluarea primei reprezentative.

Se pare că oficialii iau în considerare schimbarea lui Serghei Rebrov, după ce Ucraina nu a putut trece de grupe la EURO 2024.

”Da, românul are deja 78 de ani și nu este unul dintre antrenorii care vor spune da la prima ofertă atractivă. Dar un post precum cel de selecționer al echipei naționale pe care o știe atât de bine ar fi cu siguranță interesant pentru el”, notează ucrainenii.

Pe lista ucrainenilor se mai află și  Miron Markevich, Yuri Venidub, Mauro Tassotti și Gianni de Biasi.

Echipa națională a Ucrainei a jucat cu România meciul de debut la EURO 2024. Tricolorii lui Edi Iordănescu s-au impus cu scorul de 3-0.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed