S-a aflat adevărul despre omul de afaceri, Gigi Becali! În ce zi s-a născut, de fapt, latifundiarul din Pipera. Amănunte neştiute din viața personală a şefului celor de la FCSB, campioana din Superliga.
Gigi Becali își sărbătorește azi, 25 iunie, ziua de naștere. Finanțatorul clubului FCSB, a venit cu o declarație uimitoare, în care susține că adevărata sa dată de naștere este 24 iunie. Părinții l-au declarat o zi mai târziu.
S-a aflat adevărul despre Gigi Becali!
Becali împlineşte astăzi, 66 de ani. Omul de afaceri a dezvăluit că nu îi mai place să sărbătorească aşa cum o făcea înainte. Pentru familia sa este un moment special, de care se bucură cu drag.
În urmă cu mai mulţi ani, latifundiarul din Pipera a făcut o dezvăluire incredibilă. În certificatul lui de naştere a fost data trecută greşit. Becali susține că s-ar fi născut pe 24 iunie, la Zagna, într-un lagăr de muncă din zona Brăilei. Acolo primise familia acestuia domiciliu forţat, pe motive politice.
„Eu nu m-am născut pe 25, cum scrie în buletin, m-am născut pe 24, când s-a născut și Sf Ioan Botezătorul. M-am născut pe câmp, în stuf, tata și mama m-au declarat abia a doua zi”, spunea, în trecut, Gigi Becali pentru a1.ro.
Milionarul are trei fete, pe Teodora, Alexandra şi Cristina. Averea lui este estimată la 400 de milioane de euro.