Surpriză uriaşă la Rapid! Decizia de ultimă oră a lui Neil Lennon. Şi Dan Şucu a fost de acord

Surpriză uriaşă în lotul Rapidului! Decizia de ultimă oră luată de Neil Lennon, actualul antrenor al giuleștenilor. Şi patronul Dan Şucu a fost de acord cu alegerea celui care a preluat banca tehnică.

Echipa antrenată de Neil Lennon a terminat vacanța și s-a reunit azi. După un final de sezon dezamăgitor, giuleștenii își doresc să se bată la titlul în campionatul următor. Lotul vișiniilor este compus din 33 de jucători.

Neil Lennon, decizie de ultimă oră!

Printre cei 33 de jucători, se numără și surprize. Una dintre ele dar și cea mai mare, este Cătălin Cîrjan, (21 de ani) care a rămas liber de contract după ce și-a încheiat colaborarea cu Arsenal. A fost împrumutat la Rapid pentru ultimul sezon, iar înțelegerea se va încheia pe 30 iunie.

La reunirea echipei nu au fost prezenți toți jucătorii. O parte dintre ei au fost învoiți și vor reveni zilele următoare. Printre aceștia se numără Damjan Djokovic (34 ani), care probabil va pleca după evoluția slabă.

În pauza competiţională din această vară, sunt programare două stagii de pregătire, unul la Curtea de Argeş în perioada 12-19 iunie şi al doilea la Maribor, în Slovenia 23 iunie-5 iulie.
Vizita medicală va fi efectuată pe 21 iunie.

La Maribor, Rapid va juca cinci meciuri amicale, două pe 25 iunie, apoi pe 28 iunie, 1 iulie şi 4 iulie, numele adversarelor urmând a fi anunţate ulterior. Start noului sezon al Superligii, ediţia 2024-2025, va fi pe 12 iulie.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed