Cristiano Ronaldo a decis să-și petreacă ceva timp alături de familie înaintea Campionatului European din Germania. Vedeta lui Al-Nassr nu va juca în primele două meciuri amicale ale naționalei Portugaliei cu Finlanda și Croaţia.
Selecționerul Roberto Martinez a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, când îl așteaptă pe Ronaldo la lot.
Cristiano Ronaldo a plecat în vacanță
Cristiano Ronaldo a jucat ultimul meci pentru Al-Nassr vinerea trecută. Starul portughez a decis să plece imediat în vacanță alături de familia sa.
Așa cum și-a obișnuit fanii, Georgina a postat mai multe fotografii pe Instagram.
Selecţionerul Roberto Martinez a anunțat că nu se va baza pe Ronaldo la la meciurile amicale cu Finlanda (4 iunie) şi Croaţia (8 iunie), scrie EFE. Acesta se va alătura colegilor de la națională pe 7 iunie. Va juca doar în ultimul meci de verificare pe care le va disputa Portugalia înainte de EURO 2024, cel din 11 iunie cu Irlanda.
”Cred că avem un parcurs şi o perioadă de pregătire foarte importantă. Scopul este de a avea jucătorii la un nivel optim, a spus antrenorul spaniol. Mi-a plăcut foarte mult dorinţa şi angajamentul lor din primul antrenament. Acum trebuie să continuăm pas cu pas”, a spus Martinez.
La meciul cu Finlanda de pe stadionul Jose Alvalade din Lisabona nu vor evolua nici Ruben Neves, care joacă de asemenea în liga saudită, şi nici Pepe (FC Porto), care este în recuperare după o accidentare.
Pe 8 iunie are loc are meciul cu Croaţia, pe stadionul naţional din Oeiras şi pe 11 iunie cel cu Irlanda la Aveiro. Portugalia face parte din Grupa F la EURO 2024, alături de Turcia, Cehia şi Georgia.