Lovitură totală pentru Ciprian Tătărușanu! Fostul portar al naţionalei încasează pata carierei. Şi un fost jucător de la FCSB, în aceeaşi situaţie

Lovitură totală pentru internaționalul Ciprian Tătărușanu! Fostul portar al naţionalei încasează pata carierei în Arabia Saudită. Şi un fost jucător de la FCSB se află în aceeaşi situaţie.

Ciprian Tătărușanu, portarul celor de la Abha trece prin cele mai grele momente. Echipa sa nu a reușit să rămână în prima ligă saudită și au retrogradat după ce au fost învinși în ultima partidă de cei de la Al Hazem (2-1).

Lovitură totală pentru Ciprian Tătărușanu!

Andrei Cordea este alt român care a retrogradat în Arabia Saudită! La fel ca Abha și Al-Tai și-a luat adio de la Saudi Pro League. Pentru a se salva de la retrogradare, ambele echipe aveau nevoie de victorii în ultima etapă, cu Al Hazem, respectiv Al Okhdood.

Cei de la Abha au deschis scorul în minutul 47 prin reușita lui Abdu. Adversarii au întors soarta meciului prin Badamosi (min. 58) și Al Thani (min. 80). Partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru Al Hazem, iar Abha a terminat sezonul din Arabia Saudită pe locul al 16-lea, care duce în Liga a 2-a.

Al Tai, echipa pentru care joacă Andrei Cordea a jucat în ultima etapă cu Al Okhdood, echipa românilor Florin Tănase și Andrei Burcă. Al Tai a prierdut partida cu scorul de 0-2, după golurile marcate de Saviour (min. 42) și Tawamba (min. 50).

Campionatul saudit a fost câștigat de Al Hilal, la o diferență de 14 puncte față de echipa lui Cristiano Ronaldo, Al Nassr.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed