Umilinţă totală pentru Ianis Hagi! Atac devastator la adresa tricolorului, după perioada de la Alaves. De ce n-a avut nicio şansă la echipa bască

Ianis Hagi a fost integralist în cadrul ultimei etape din La Liga, unde Deportivo Alaves a înregistrat remiză cu Las Palmas, 1-1! Prin urmare, internaționalul a bifat ultimul său meci în tricoul spaniolilor, urmând să-și încheie împrumutul și să se reîntoarcă pe Ibrox. Românul mai are contract cu Rangers până în vara anului 2026.

Ianis Hagi a fost titular de două ori, în cadrul ultimelor trei partide ale sezonului, iar spaniolii nu l-au menajat deloc. Conform spuselor jurnaliștilor iberici, mijlocașul nu ar fi fost deloc constant în acțiunile sale.

Atac devastator la adresa lui Ianis Hagi, după perioada de la Alaves!

În urma evoluției sale din cadrul ultimei etape, mijlocașul a fost notat cu șapte de către specialiștii SofaScore.

„Prea inconstant în acțiunile sale, pe parcursul meciului. Protagonist al unor acțiuni ofensive bune. Mai bun din acest punct de vedere decât atunci când a trebuit să se apere!”, au notat spaniolii de la El Correo.

„A acționat ca mijlocaș și, în ciuda calităților sale, i-a lipsit finalizarea. Cu mingea la picior, da, a avut destul succes. Păcat că fotbalul lui este alcătuit din flash-uri!”, au notat şi cei de la Noticias de Alava.

Cel mai bine notați au fost mijlocaşul Giuliano Simeone şi portarul Jesus Owono, ambii primind nota 7,4.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed