S-a aflat adevărul despre Dennis Man! Cei de la Parma i-au decis soarta tricolorului. Şi Valentin Mihăilă, vizat de şefii clubului. Sunt dezvăluiri de ultimă oră despre cei doi jucători români.
Dennis Man și Valentin Mihăilă au intrat în ultimul an de contract cu Parma. Asta după ce echipa de pe Ennio Tardini a reușit promovarea în Serie A.
S-a aflat adevărul despre Dennis Man!
După mai multe runde de negocieri, presa din Italia a anunțat că șefii celor de la Parma au luat decizia finală. Reprezentații lui Dennis Man și Valentin Mihăilă au cerut măriri salariale pentru cei doi fotbaliști și contract până în vara anului 2028, conform parmalive.com. Sursa citată spune că oficialii celor de la Parma au analizat situația și și-au dat acordul pentru semnarea prelungirii.
„După un astfel de sezon, mai ales al lui Man, agentul își propune să smulgă o prelungire de contract bună. Este conștient de faptul că se apropie și Campionatul European, cu 13 luni rămase din contractul ambilor jucători.
Dar dorința celor doi e clară: să continue la Parma și să experimenteze primul sezon în Serie A din postura de protagoniști, după apariția din urmă cu trei sezoane. ‘Cruciații’ oferă o creștere salarială și o prelungire de trei ani, din 2025, până în 2028.
Se lucrează la partea economică. În ciuda numeroaselor declarații care s-au făcut, contactele continuă cu succes și este evident obiectivul Parmei să închidă problema înainte de Campionatul European”, au scris jurnaliștii de la ParmaLive.