Florinel Coman se va enerva cumplit! Anunţ incredibil al lui Gigi Becali. I-a decis viitorul vedetei de la FCSB. Latifundiarul din Pipera face orice pentru a forţa calificarea în grupele Champions League.
Florinel Coman speră la un transfer în străinătate, dar este foarte aproape de a-l rata. Gigi Becali nu vrea să îi dea drumul jucătorului.
Florinel Coman se va enerva cumplit!
Florinel Coman era ca și transferat în Qatar, la Al-Duhail. Mutarea pare că a picat şi jucătorul este foarte aproape să rămână în Superliga. Qatarezii erau deciși să-i achite lui Coman clauza de reziliere în valoare de 5 milioane de euro, iar fotbalistul urma să încaseze un salariu anual de două milioane de euro, apoi s-au răzgândit.
Au venit la București pentru a negocia cu Gigi Becali și cu jucătorul celor de la FCSB. Patronul campioanei spune mutarea a picat, cel puțin pentru moment. ”Nu mai pleacă Florinel. El pleacă după ce ne calificăm în Liga Campionilor şi în primăvară, după ce jucăm optimile în Champions League”, a transmis Gigi Becali, conform fanatik.ro.
Becali le-a propus celor din Qatar două variante pentru suma de transfer. În ambele cazuri, jucătorul rămânea la FCSB pentru preliminariile cupelor europene. Prima variantă: 3,5 milioane de euro acum și încă 1,5 milioane de euro dacă FCSB nu se califica în grupele Champions League.
A doua variantă: 4 milioane de euro, Florinel Coman rămânea pentru preliminarii, și în contract să existe două bonusuri de performanță de câte 500.000 de euro. Cum transferul a intrat în impas, probabil că celor de la Al-Duhail nu le-a convenit niciuna dintre opțiuni.