Lovitură totală pentru Ianis Hagi! Scoţienii nu-l mai vor pe tricolor. Anunţ dureros înainte de EURO 2024

Ianis Hagi își va încheia colaborarea cu Deportivo Alaves și se va reîntoarce la Rangers, club în cadrul căruia este legitimat! Situația mijlocașului a fost analizată, în detaliu, în contextul în care acesta a evoluat în doar 24 de partide pentru iberici, de la începutul împrumutului său în Spania. A reușit să-și treacă în cont doar două goluri și o pasă decisivă.

Ianis Hagi a strălucit în cadrul ultimelor două partide disputate în La Liga. În disputa cu Girona, 2-2, mijlocașul a oferit o pasă decisivă spectaculoasă. O etapă mai târziu, în confruntarea cu Real Madrid, fiul Regelui a fost titular în partida care s-a încheiat cu scorul de 0-5 în favoarea gazdelor.

Lovitură totală pentru Ianis Hagi!

Sâmbătă, 18 mai, Hagi Jr. a bifat 4 minute și în partida Alaves – Getafe 1-0. Nu a avut timp pentru a se face remarcat. Scoțienii au analizat situația actuală a internaționalului român care, în continuare, este cât se poate de incertă.

”Acea accidentare nu a făcut din păcate decât să îi încheie perioada pe Ibrox, ceea ce este dezamăgitor pentru el. Cred că Rangers a trecut peste și cred că și pentru el ar fi cel mai bine să treacă peste. Ianis Hagi este un fotbalist aproape uitat care nici măcar nu a mai fost în cadrul clubului. Va reveni la echipă în această vară, dar nu cred că va rămâne mult timp!”, a declarat Chris Jack, potrivit ibroxnews.com.

Cu Rangers, Ianis Hagi mai are contract până la data de 31 mai 2026. Apoi, pentru tricolor urmează un parcurs care îi poate schimba cariera. România va evolua la EURO 2024. acolo, tricolorii lui Edi Iordănescu vor avea parte de o grupă infernală.

Debutăm împotriva Ucrainei, echipă venită din barajele de Liga Naţiunilor. Apoi, următoarele dispute vor fi contra Belgiei şi Slovaciei.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed