Atac devastator la adresa celor de la FCSB. Un patronul din Superliga râde de viitoarea campioană a României. Gigi Becali se va înfuria cumplit.
Laszlo Dioszegi spune că bucureștenii i-au pus probleme echipei sale doar în primele 15 minute. Sepsi și FCSB au terminat la egalitate, scor 2-2, în etapa cu numărul 5 din play-off-ul Superligii.
Laszlo Dioszegi râde de FCSB după meciul terminat la egalitate
Laszlo Dioszegi a râs de jucătorii lui Elias Charalambous după ce Sepsi a terminat la egalitate meciul cu FCSB, scor 2-2. Șeful covăsnenilor nu a fost impresionat de jocul echipei lui Gigi Becali și spune că aceasta a fost dominată clar în repriza a doua.
„Sunt fericit și pentru că am reușit să demontăm minutul că noi suntem frații FCSB-ului. Am reușit să facem un rezultat care nu ne încântă nici pe noi, nici pe ei. Cu rezultatul acesta am demonstrat că nu suntem frații FCSB-ului.
În primul rând, am luat un punct cu viitoarea campioană. Cred că Ștefănescu a jucat binișor, nu pot să spun că a jucat bine, dar s-a văzut dăruirea lui și cred că a vrut să și marcheze.
Acum, speranțele sunt foarte scăzute, aproape nule (n.r.- pentru a prinde un loc în cupele europene). Dacă nu reușim să prindem Europa, atunci să fim cât mai aproape de Europa, să prindem locul 4. Dacă nu reușim locul 4, măcar un loc 5. Tot e mai bine decât nimic.
(n.r.- dacă FCSB a arătat ca o adevărată campioană) Da, în primele 10 minute sau în primele 15 minute. După nu! Eu sunt genul care spune adevărul sau ce crede că este adevărat. În primele 15 minute a jucat ca o campioană, după aceea nu a arătat ca o campioană. În repriza a doua putem să spunem și că am dominat”, a spus Laszlo Dioszegi, pentru gsp.ro.
FCSB ar putea câștiga matematic titlul în această seară, în timp ce Sepsi este pe locul 6 în play-off, cu 28 de puncte.