Novak Djokovic a mai câștigat un premiu. Le-a luat fața lui Leo Messi și Max Verstappen, fiind desemnat sportivul anului în cadrul Galei Premiilor Laureus.
Evenimentul în care cei mai buni sportivi ai planetei au primit distincții individuale pentru performanțele reușite în anul 2023 a avut loc, luni, la Madrid și a fost prezentat de actorul Andy Garcia.
Novak Djokovic, încă un premiu impotant
Cei mai buni sportivi ai Planetei au fost premiați la Madrid. Nominalizările la Premiile Laureus au fost făcute de jurnaliști, câștigătorii fiind stabiliți de către cei 69 de membri ai Academiei Mondiale Laureus World Sports.
🇷🇸 Novak Djokovic wins the 2024 Laureus World Sportsman of the Year 🏆🐐#Laureus24 pic.twitter.com/AWyRHuj4dV
— Eurosport (@eurosport) April 22, 2024
Novak Djokovic a primit cea mai importantă distincție. După ce anul trecut a câștigat al 24-lea Grand Slam și a jucat toate cele patru finale ale în turneelor majore, a fost desemnat sportivul anului. Anul trecut, trofeul a fost al lui Leo Messi.
Feeling the 🎾💛 at the Laureus World Sports Awards
Novak Djokovic ✨#Laureus24 pic.twitter.com/7fAzsBiYV4
— Laureus (@LaureusSport) April 22, 2024
Fotbalistul Jude Bellingham, care evoluează la Real Madrid, a primit premiul World Player of the Year după debutul său excepţional pentru clubul madrilen la doar 20 de ani. Britanicul tocmai s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor şi a câştigat fără îndoială titlul de campion al Spaniei pentru echipa sa, marcând golul victoriei în prelungirile meciului Clasico împotriva Barcelonei (3-2) de duminică. Este pentru prima dată când un fotbalist câștigă acest premiu.
🎥 Listen to the moment that @CarlosAlcaraz handed @BellinghamJude the Laureus World Breakthrough of the Year Award, in Madrid.#Laureus24 pic.twitter.com/7x9tusKkQo
— Laureus (@LaureusSport) April 22, 2024
La feminin, Aitana Bonmati, campioană mondială şi câştigătoare a Balonului de Aur 2023, a fost aleasă sportiva anului.
Echipa naţională a Spaniei, deţinătoarea Cupei Mondiale şi a Ligii Naţiunilor, a primit premiul pentru echipa anului.
Gimnasta americană Simone Biles, care nu a fost prezentă, a primit trofeul Revenirea anului, în timp ce Rafael Nadal a fost premiat pentru fundaţia sa şi proiectele sale educaţionale din India şi Spania.
Lista completă a câştigătorilor
Sportivul anului: Novak Djokovic
Sportiva anului: Aitana Bonmati
Echipa anului: Echipa de fotbal feminin a Spaniei
Jucătorul anului: Jude Bellingham
Revenirea anului: Simone Biles.
Ca în fiecare an la Gala Premiilor LAureus au fost prezente o mulțime de vedete. Printre acestea s-au numărat Nadia Comăneci, Boris Becker, Florentino Perez, Usain Bolt sau Diego Simeone.