Cea mai frumoasă sportivă din România a dat lovitura! O nouă performanță importantă. Bernadette Szocs a reuşit calificarea / Foto

Cea mai frumoasă sportivă din România a dat lovitura. A obținut o nouă performanță importantă. Bernadette Szocs s-a calificat miercuri, pe tabloul principal la Cupa Mondială din Macao.

Cu o zi înainte, sportiva a atins o bornă unică în carieră. A urcat pe locul 8 mondial, cea mai bună clasare a sa de până acum.

Bernadette Szocs, pe tabloul principal la Cupa Mondială

Bernadette Szocs este una dintre cele 16 jucătoare care s-au calificat pe tabloul principal la Cupa Mondială din Macao. Românca a încheiat Grupa 11 pe primul loc, după meciul cu Prithika Pavade (Franţa), principala urmăritoare din grupă. Deşi a fost condusă cu 1-0 şi 2-1 la seturi de jucătoarea din Franţa, Szocs a găsit de fiecare ritmul potrivit şi loviturile câştigătoare în momentele care au decis meciul încheiat la egalitate, scor 2-2 (8-11, 11-2, 4-11, 11-7).

Cu un punctaveraj mai bun, jucătoarea din România şi-a asigurat calificarea din grupa care a arătat astfel: 1. Bernadette Szocs 78-56, 2. Prithika Pavade (Franţa) 75-61, 3. Mariam Alhodaby (Egipt) 52 – 88.

Românca ocupă locul 8 în clasamentul mondial, aceasta fiind cea mai bună clasare a sa din carieră. Berni a intrat în Top 10 în luna martie.

”Sunt mândră, pentru că a fost visul meu să fiu în top 10 mondial. Țintesc top 5, pas cu pas sunt mai aproape de acest vis și acum mă concentrez pe turneele următoare, pentru că vreau să ajung în top 5 și, desigur, să câștig medalia olimpică”, a declarat la acel moment sportiva.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed