Avertisment dur pentru Simona Halep! S-a aflat ce este obligată să facă sportiva noastră. Un fost antrenor al sportivei i-a atras atenţia. Revenirea în circuitul WTA nu este de ajuns pentru fosta câştigătoare de turneu de Mare Şlem.
Simona Halep a câştigat meciul carierei la TAS. Şi-a dovedit nevinovăţie şi e din nou în circuitul mondial.
Avertisment dur pentru Simona Halep!
Firicel Tomai îi atrage atenţia sportivei. Simona Halep tocmai a renunţat la turneul din Portugalia. A abandonat din cauza unor probleme medicale. Astfel, pentru Simona urmează turneul de la Madrid, competiție care se va desfășura în perioada 23 aprilie – 5 mai.
Antrenor al Simonei în perioada 2008-2013, Firicel Tomai a urmărit cu atenţie revenirea sportivei. ”Dacă Simona reușește să finalizeze problemele cu accidentările, poate să revină. Ar fi un mare lucru și o mare realizare. Trebuie să rezolve accidentările actuale. O opresc de la turnee. E foarte greu la vârsta ei dacă nu e sănătoasă. A întârziat această revenire, dar are toată vara în fața și tot anul”, a spus Firicel Tomai, în direct la Digi Sport.
După turneul de la Madrid, Halep speră să primească invitaţie şi la al doilea turneu de Mare Şlem al anului, Roland Garros. Are însă şanse mici pentru că francezii păstrează acele locuri doar pentru conaţionale. Apoi, Simona visează să participe la Jocurile Olimpice de la Paris.