Mirel Rădoi, dat afară! Antrenorul român a rezistat doar 3 luni la Al-Jazira. Anunţul oficial tocmai a fost făcut. Fostul selecţioner a avut parte de un parcurs foarte slab la această echipă, de aceea a fost îndepărtat foarte repede.
Mirel Rădoi are parte de un nou eşec în cariera de antrenor. Fostul selecţioner a rezistat doar trei luni la Al-Jazira, formația din Emiratele Arabe Unite.
Mirel Rădoi, dat afară!
Mirel Rădoi o preluase pe Al-Jazira la începutul lunii ianuarie. acum, a fost dat afară de la echipă. Anunţul oficial a venit în urmă cu câteva minute. ”Conducerea clubului Al-Jazira a decis să rezilieze de comun acord contractul antrenorului primei echipe Mirel Radoi și al staff-ului său. Gregory Dufrennes va fi principal până la sfârșitul actualului sezon”, au scris cei de la Al-Jazira pe contul oficial de Twitter.
Rădoi a condus echipa în doar 7 meciuri și a câștigat doar unul, chiar la debut. În următoarele 6 partide sub comanda românului, Al-Jazira a înregistrat 5 eșecuri și o remiză. Aceste rezultate i-au convins pe şefii clubului să-l dea afară.
Înfrângerea de duminică, în fața celor de la Al-Ahli Dubai, scor 2-3, i-a fost ”fatală” fostului selecționer. Al-Jazira ocupă locul 8 în prima ligă din Emiratele Arabe Unite, cu doar 21 de puncte. Al-Jazira se află la nu mai puțin de 27 de lungimi de liderul Al-Wasl. Mirel Rădoi era plătit cu 2,5 milioane de euro/sezon la Al-Jazira.