Marius Șumudică va fi uimit! Ce se întâmplă cu românul adus chiar de el la Gaziantep. Răsturnare totală de situație

Marius Șumudică va fi uimit! S-a aflat ce se întâmplă cu românul adus chiar de el la Gaziantep. Răsturnare totală de situație. Deian Sorescu face senzație în Turcia. Oficialii clubului au decis.

Deian Sorescu a avut prestații incredibile de la sosirea lui în Superlig, la Gaziantep, fosta echipă a lui Marius Șumudică. Acesta se află sub formă de împrumut, de la Rakow, Polonia.

Marius Șumudică va fi uimit!

Se pare că Deian Sorescu își dorește să rămână la Gaziantep. Potrivit presei locale din Turcia, acesta a intrat foarte repede pe sub pielea colegilor, dar și a conducerii, astfel că negocierile de al păstra definitiv la echipă, au început.

„Datorită prestațiilor din ultimele săptămâni, Sorescu a fost convocat la echipa națională a României. Deian, care a început să joace în primul «11» după ce Selçuk İnan a fost numit antrenor, a reușit să marcheze goluri în partidele cu Beșiktaș și Rize. În timp ce extrema a ajuns la trei reușite în campionat, performanța lui crește de la o zi la alta.

Fotbalistul, al cărui moral e ridicat, vrea să-și confirme ascensiunea în meciurile rămase din campionat.

Sorescu a renăscut, e fericit la Gaziantep, vrea să fie transferat definitiv și să rămână un titular incontestabil. Și echipa tehnică e foarte satisfăcută de prestațiile lui Deian. Sorescu vrea mai întâi să aibă succes la națională, apoi să câștige jocul cu Alanya”, au scris jurnaliștii din Turcia.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed