Pleacă Florinel Coman de la FCSB?! Dezvăluiri de ultimă oră din interior. Echipa uriaşă care îl vrea pe jucătorul lui Gigi Becali. Forma foarte bună a fotbalistului vicecampioanei a atras atenţia echipelor importante.
Florinel Coman poate pleca de la FCSB la finalul acestuia sezon de Superliga. Fosta glorie a clubului, Adrian Ilie, face dezvăluiri incendiare.
Pleacă Florinel Coman de la FCSB?!
Florinel Coman ar avea o ofertă din Superliga. Asta spune Adrian Ilie. Cel mai bun jucător din Superliga ar fi dorit de germanii de la VfB Stuttgart. Mai mult, Adrian Ilie spune că fotbalistul ar putea primi un salariu uriaş.
Atacantul în vârstă de 25 de ani are o clauză de reziliere de 5 milioane de euro. Nemţii ar fi fost dispuşi să achite clauza de reziliere şi să îl lase până la finalul sezonului la FCSB, conform fanatik.ro. 30.000 de euro este salariul lunar al lui Coman la FCSB.
“Este cam cel mai bun din campionat. Are impresar, dar nu prea ne-am înţeles cu băiatul. Este un italian (n.r. Federico Pastorello) . Varianta este una bună. O echipă din Bundesliga.
Încă este posibil să se facă. Era o propunere pentru un jucător care pleacă de la Stuttgart în Arabia Saudită pe bani mulţi, iar profilul era exact Coman acolo. Este deschisă portiţa, din punctul meu de vedere.
Mă gândeam la varianta să semneze de acum, să se plătească clauza, să rămână la FCSB până în vară, unde să joace meci de meci. Este un jucător important, poate să câştige campionatul.
Mai mult, vine Campionatul European şi poate să aibă jocuri în picioare. Că nu ştii când ajungi în Germania şi joci, ca ceilalţi doi care au plecat în momentul de faţă în Spania şi Anglia (n.r. Horaţiu Moldovan şi Radu Drăguşin).
Şi din vară să meargă la Sttutgart. Era o opţiune. Un salariu destul de mare. Nu ştiu dacă îi poate da 2-3 milioane de euro, dar peste 1 milion putea să îi dea. Sunt mai multe piste deschise, pentru că la Florinel este simplu.
Cine achită 5 milioane de euro… nu ştiu foarte bine contractul lui, dacă această sumă este tot anul sau doar în perioada de transferuri. Dacă se achită, poate să plece”, a declarat Adrian Ilie, conform sursei citate.
VfB Stuttgart are un sezon bun, cu şanse de a prinde Champions League. După 23 de etape este pe locul 3, la 6 puncte în spatele lui Bayern Munchen. De liderul Bayer Leverkusen o despart 14 puncte.