Laurenţiu Reghecampf n-a avut nicio şansă! Probleme mari pentru antrenorul român. Ar putea fi demis

Laurenţiu Reghecampf n-a avut nicio şansă! Probleme mari pentru antrenorul român. Ar putea fi demis. Echipa lui Reghe a încasat o nouă înfrângere la scor în campionatul din Arabia Saudită.

Laurenţiu Reghecampf şi Al-Tai nu se regăsesc. Echipa antrenorului român a fost învinsă, scor 1-4, de către Al Ahli, în etapa cu numărul 21 din campionatul Arabiei Saudite.

Laurenţiu Reghecampf n-a avut nicio şansă!

În urma acestui rezultat, situaţia echipei lui Laurenţiu Reghecampf este una extrem de grea. Al-Tai a rămas pe locul 16, ultimul retrogradabil, cu 18 puncte. De partea cealaltă, Al Ahli este pe poziția a treia, cu 43 de puncte. Mai sus sunt doar Al Nassr, cu 49 și Al-Hilal, cu 56.

Formația antrenată de Laurențiu Reghecampf a deschis scorul în minutul 43, prin Mensah. Totuşi, nu a putut intra cu 1-0 la pauză. Asta pentru că fostul star al lui Liverpool, Firmino a marcat în minutul 45+8, din pasa lui Riyad Mahrez.

După pauză, Al Ahli a făcut spectacol total și a marcat de trei ori. Firmino reuşit dubla pentru 2-1 în minutul 60. Apoi, Mahrez a înscris și el, în minutul 82. Lovitura de grație a fost dată de Kessie, fostul fotbalist al Barcelonei, care a punctat în minutul 88. Assist-ul a fost reușit de către Roberto Firmino.

Andrei Cordea a bifat numai 28 de minute în acest meci, din cauza faptului că a suferit o accidentare. Românul a fost înlocuit de către Al Muwashar.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed