Final încins la Arad! S-a terminat UTA-Petrolul. Ce au făcut oamenii lui Mircea Rednic

Final încins la Arad! S-a terminat UTA-Petrolul. S-a aflat ce au făcut oamenii lui Mircea Rednic în derby-ul pentru play-off cu echipa ploieşteană. A fost un meci pe muchie de cuţit, mai ales în partea secundă.

Nebunie de meci la Arad, cu echipa lui Mircea Rednic asediată pur şi simplu în partea secundă a disputei.

S-a terminat UTA-Petrolul

UTA lui Mircea Rednic a început mai bine meciul. A dominat prima parte a disputei, dar a marcat abia în prelungiri. De Freitas a fost omul cu golul pentru arădeni. În partea secundă, cei de la Petrolul au atacat cu toate liniile. Au ratat prin nou-intraţii Grozav, Irobiso sau Bratu. Iacob, portarul gazdelor a fost într-o zi mare. A apărat tot ce a venit pe poarta echipei sale.

Scor final UTA-Petrolul 1-0 şi arădenii urcă, momentan, pe loc de play-off, cu 37 de puncte. De partea cealaltă, Petrolul este abia pe locul 8, cu 35 de puncte.

UTA – Petrolul, echipe de start

UTA Arad (4-2-3-1): Iacob (cp) – Căpușă, Stolnik, Benga, Rodrigues – De Freitas, Mihai – Micovschi, Fabry, Omondi – Luckasen
Rezerve: Kucher, R. Pop, Stanciu, Iurasciuc, A. David, Ignacio Lopez Varela, Joao Pedro Almeida, Vulturar, R. Trif, Tudorie, V. Morar
Absent: Conte (suspendat)
Antrenor: Mircea Rednic

Petrolul (4-5-1): Zima – L. Dumitriu, Garutti, Huja, Țicu (cp) – Musi, Hanca, Takayuki Seto, Jair, Ișfan – Berisha
Rezerve: Eșanu, Bălbărău, Radu, Bratu, Jyry, G. Grozav, Răducan, Dumitrache, D. Paraschiv, Irobiso
Absenți: Diomande, Papp, Meijers
Antrenor: Florin Pîrvu

Stadion: Francisc Neuman (Arad)
Arbitru: Marian Barbu / Asistenți: Stelian Slabu, Raul Ghiciulescu
Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs // Asistent VAR: Ioan Corb

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed