Mircea Rednic, de urgenţă, la spital! Ce s-a întâmplat cu antrenorul celor de la UTA. Anul trecut suferise un infarct

Mircea Rednic a ajuns de urgenţă, la spital. Antrenorul celor de la UTA a acuzat stări de amețeală în timpul antrenamentului de luni.

Tehnicianul a suferit anul trecut un infarct. S-a recuperat însă destul de rapid după ce i-au fost montate trei stenturi.

Mircea Rednic, de urgenţă, la spital

 Rednic trece prin momente dificile. Antrenorul nu s-a simțit bine la antrenamentul echipei de luni, și pentru că anul trecut suferise un infarct, acesta a plecat imediat cu team-managerului Sorin Botiș la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Arad. Totul s-a întâmplat în jurul orei 13.30.

Din primele informații, Rednic se simte bine. Au fost făcute câteva investigații.

„La ședința de pregătire de astăzi, antrenorul principal al echipei, Mircea Rednic, a simțit un discomfort și o ușoară stare de amețeală.
Având în vedere antecedentele medicale din anul precedent, Mircea Rednic a fost dus la spital de staff-ul medical. Acolo unde i s-a efectuat un control amănunțit.
Analizele au ieșit foarte bune, astfel că de mâine va reveni alături de echipă.”, au transmis arădenii pe pagina de socializare. 

Vara trecută, tehnicianul a fost operat de urgență și i s-au montat trei stenturi.

„Multă sănătate, Mircea Rednic!

În timpul jocului pe care echipa noastră l-a disputat cu FCSB la Arad, antrenorul principal al echipei, Mircea Rednic, a suferit un infarct miocardic. Astăzi, în urma unui control amănunțit, medicii au decis să-i monteze un stent și să-l țină sub supraveghere la Spitalul Județean, pentru următoarele zile.

Rednic va reveni alături de echipă după aproximativ o săptămână, în funcție de starea medicală de la acel moment.

Îi dorim multă sănătate și îl așteptăm cât mai repede alături de echipă!”, a fost mesajul clubului din Arad la acel moment.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed