Sorana Cîrstea a dat marea lovitură! Suma uriaşă de bani pe care a pus mâna românca. S-a aflat după semifinala pierdută în Dubai, în fața italiencei care este numărul 26 WTA, Jasmine Paolini.
Sorana Cîrstea a pierdut meciul care a durat peste două ore cu Jasmine Paolini, cu scorul de 2-6, 6-7 (6), astfel că a fost eliminată de la turneul din Dubai.
Sorana Cîrstea a dat marea lovitură!
În urma turneului, încheiat pentru Sorana Cîrstea în semifinale, jucătoarea de tenis a primit o sumă destul de bună din partea organizatorilor competiției.
Doar pentru că a ajuns în faza semifnalelor la WTA Dubai, sportiva a primit un premiu în valoare de 147 de mii de euro. Dacă ar fi ajuns în finale primea suma de 285 de mii de euro.
Sorana Cîrstea a primit și 390 de puncte în clasamentul WTA, pentru că a ajuns în semifinalele competiției.
Băiatul lui Ion Ţiriac nu s-a mai abţinut!
Sorana Cîrstea și Ion Tiriac Jr sunt impreună de luni bune. Acesta, deși nu obișnuiește să apară la meciurile de tenis ale acesteia, la turneul de la Dubai a fost prezent la fiecare meci, pentru a-și încuraja iubita.
În timpul actului secund al meciul în care sportiva a fost eliminată din turneu, la scorul de 6-5 pentru româncă, Ion Țiriac Jr nu s-a mai abținut și s-a bucurat vizibil pentru Sorana.
Gesturile din mâini și cuvintele strigate de acesta au fost observate și auzite de toată lumea din arenă. Sorana, la rândul ei, s-a bucurat, însă în zadar, italianca a făcut break și a câștigat un tie-break.
Se pare că reacțiile avute de iubitul Soranei au atras atenția și producătorului partidei. Acesta a tot dat cadre cu el din timpul partidei, cadre care i-au surprins toate stările prin care a trecut.