Daniel Bîrligea face anunţul nopţii! Cum a bătut-o CFR Cluj pe Dinamo: ‘Ne-am enervat în prima repriză’ + Ameninţări la adresa celor de la FCSB

Daniel Bîrligea face anunţul nopţii! S-a aflat cum a bătut-o CFR Cluj pe Dinamo. Ameninţări la adresa celor de la FCSB. Echipa lui Adrian Mutu este pe urmele liderului din Superliga, FCSB.

CFR Cluj nu se lasă! După 4-0 cu Dinamo a reușit să îi ia locul rivalei Rapid. Daniel Bîrligea, autorul primului gol, s-a declarat mulțumit de scorul final și a vorbit de colegialitatea pe care o are cu Philip Otele, autorul a două goluri.

Daniel Bîrligea face anunţul nopţii!

Autorul primului gol al serii a declarat că nu se lasă întimidat de play-off și este nerăbdător să se bată până la final.

„A fost puțin mai greu la început. Trebuia să ne obișnuim puțin cu terenul. Au fost pregătiți în prima repriză, dar cu timpul am început să îi deschidem. 

În prima repriză nu am avut multe ocazii, nu am reușit să înscriem, erau pregătiti și agresivi. Spiritul de echipă și voința de a ține cele trei puncte aici, asta a fost cheia.

Cand joci multe meciuri cu aceeiași colegi, îi înțelegi și începi să le folosesti calitățile. 

Sunt fericit pentru Otele că a înscris si ajuns aici. I-am și spus înainte de meci, am vorbit, și i-am spus șă țină capul sus. Nu e nici o concurenta între noi. 

(nr. Adrian Mutu) Cu siguranță mă ajută că mister a fost atacant. La antrenamene vorbim. Te ajută o persoana care a avut rolul tău. Mental și tactic te poate ajuta foarte mult.

Cu siguranță că ne gandim până în ultimul meci. Și din play-off, nu s-a terminat nimic, o să se taie zece finale. Vom vedea la sfârșit cine câștigă”, a declarat Daniel Bîrligea la finalul meciului, în direct la Digi Sport TV.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o vizează. Când îşi va depune candidatura

Ion Ţiriac detonează bomba! Funcţia uriaşă pe care o...

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav. Surprize pe bandă rulantă + Rezultate complete

Seară nebună în Liga Naţiunilor! Ungurii au încasat-o grav....

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea lovitură. Jucătorul cu care vor lua titlul

Vestea momentului pentru Elias Charalambous! FCSB a dat marea...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed