Omul lui Dan Șucu s-a dezlănţuit! Avertisment pentru cei de la Rapid. S-a aflat ce le-a transmis înaintea meciului cu Poli Iași. Patronul din Giulești se teme de duelul cu moldovenii.
Omul lui Dan Șucu, înspăimântat de partida cu Poli Iași! A transmis un avertisment clar pentru elevii lui Cristiano Bergodi.
Omul lui Dan Șucu s-a dezlănţuit!
Rapid va efectua deplasarea pe terenul celor de la Poli Iași, pentru a susține duelul aferent etapei #27 din Superliga, sâmbătă seară, de la ora 20.00!
Victor Angelescu, finanțatorul minoritar al celor de la Rapid, a prefațat partida cu moldovenii și se teme că Rapid ar putea încheia seria celor 5 victorii consecutive în campionat.
„Până atunci, depinde de meciul de acum, de sâmbătă. Pentru că FCSB, zic eu, are două meciuri în care teoretic este favorită să câștige și noi trebuie să menținem aceste victorii, să câștigăm și cu Iași, și cu UTA. Altfel, până la meciul cu FCSB, pot fi mai multe sau mai puține puncte. Dacă pierdem cu Iași și câștigă FCSB, și iar se duce la 11-12 puncte… Până la meciul cu FCSB mai avem alte trei foarte importante.
De acest meci chiar mi-e frică. Pentru că Poli Iași chiar e o echipă bună, în primul rând va juca având stadionul plin, e un teren pe care se câștigă greu, plus că ei sunt într-o situație destul de grea și e clar că își vor da viața cu noi.
Dintre cele trei meciuri care urmează, de acesta îmi este cel mai frică. Dar cred că avem o echipă foarte bună și sper să o arătăm și să câștigăm!”, a spus Angelescu la fanatik.ro.
Oficialul giuleștean a vorbit despre cea de-a șasea echipă care se va califica în play-off. Angelescu a recunoscut că nu există preferințe de acest gen și că valoarea formațiilor se va confirma în teren.
„Nu am nicio preferință. Care e mai bun să intre. Până la urmă, lupta se va da pe teren și cine va avea mai multe puncte să intre în play-off. Sunt un pic surprins pentru că, dacă e să vorbim de valoare, Sepsi ar trebui să fie în play-off. Și ca joc, și ca valoare a lotului.
Aș fi surprins să nu intre, pentru că Sepsi, și după aia U Cluj, au niște loturi foarte bune. Dar nu ține doar de lot. Sunt unele echipe care pot crea surprize, chiar dacă au lot de primele 6!”, și-ar argumentat Victor Angelescu opțiunea.