Florin Prunea s-a dezlănţuit! Atac devastator la adresa celor de la FCSB. Greşeala uriaşă pe care ar fi comis-o

Florin Prunea s-a dezlănţuit! Atac devastator la adresa celor de la FCSB. Greşeala uriaşă pe care ar fi comis-o.

Florin Prunea acuză că echipa FCSB se face responsabilă de accidentarea lui Alexandru Pantea, un jucător utilizat în special pentru a respecta regula Under-21.

Fostul portar al naționalei îi critică pe cei de la FCSB pentru amatorismul lor, dat fiind că bucureștenii au doar două opțiuni Under-21 după accidentarea fundașului dreapta.

Florin Prunea s-a dezlănţuit!

Fostul portar al Generației de Aur nu înțelege cum de FCSB a început sezonul cu doar trei fotbaliști Under-21 în lot. Acum, în cazul în care accidentarea gravă a lui Alexandru Pantea se confirmă, vor rămâne doar cu variantele Tavi Popescu și Radaslavescu.

Popescu trece printr-o perioadă dificilă în acest sezon, iar Radaslavescu nu s-a ridicat încă la nivelul echipei. Mai mult decât atât, Radaslavescu a fost criticat și de Gigi Becali pentru ratările sale cu Farul, când avea șansa să închidă meciul.

„Accidentarea lui Pantea este mai importanta decât prezența lui Coman sau Olaru. Nu ai ce să faci, decat să iasă Băluță. Nu știu cine să joace în locul lui Pantea. De asta e bine ca lotul să fie ok la începutul sezonului. Nu știu cine să iasă? Coman? Unde să joace Tavi Popescu?

Băluță este unul dintre cei mai în formă jucători de la FCSB. Nu ai altă variantă. E un moment dificil. Dacă-l scoți din poziția aia pe Florinel Coman, l-ai distrus din nou, iar pe Șut și Olaru nu-i poți să-i scoți, sunt forță la mijlocul terenului.

E bine să fii pregătit. FCSB au neglijat problema asta cu regula Under-21. Nu poți să pleci la luptă cu doar trei jucători Under-21, trebuie să ai minim șase. Aici, FCSB a comis-o”, a spus Florin Prunea la ProSport.

Alexandru Pantea a suferit o accidentare dură

Alexandru Pantea s-a accidentat grav la genunchi în timpul antrenamentelor conduse de Elias Charalambous. Din primele informații, pare să fie o accidentare serioasă, cea mai gravă pentru un fotbalist – o ruptură a ligamentelor încrucișate, ce necesită o pauză de cel puțin 6-8 luni.

Jucătorul va face un RMN la începutul săptămânii viitoare, iar dacă se confirmă, ar fi o lovitură serioasă pentru echipă, mai ales că perioada de transferuri s-a încheiat cu câteva zile în urmă.

În aceste circumstanțe, FCSB va începe cu Tavi Popescu, în echipa de start, duelul cu U Cluj, chiar dacă mijlocașul ofensiv nu s-a recuperat complet după accidentarea din finalul partidei cu Farul.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed