Surpriză de proporții la Australian Open. Anna Blinkova a eliminat-o pe Elena Rîbakina, locul 3 WTA, după un meci fabulos. S-a jucat cel mai lung tie-break de simplu feminin din istoria turneelor de Grand Slam.
Ana Bogdan și Lesia Ţurenko dețineau recordul la acest capitol după un meci jucat vara trecută, la Wimbledon.
Surpriză de proporții la Australian Open
Rusoaica Anna Blinkova, locul 57 mondial, a produs marea surpriză la Australian Open. A eliminat-o în turul doi pe kazaha Elena Rîbakina, locul 3 mondial şi finalistă anul trecut, scor 6-4, 4-6, 7-6 (20).
Blinkova a salvat şase mingi de meci în cel mai lung tie-break de simplu feminin din istoria turneelor de Grand Slam, înainte de a transforma cea de-a zecea minge de meci pentru a se califica pentru prima dată în turul al treilea la Australian Open.
No time for blinking!
Anna Blinkova emerged victorious over Elena Rybakina by winning the longest singles tie-break in Grand Slam history, 7-6 (22-20). 😎
Blinkova saved *SIX* match points and needed *TEN* of her own to close out last year’s #AusOpen finalist. 😲😲😲
— TENNIS (@Tennis) January 18, 2024
Acest tie-break de 42 de puncte a depăşit tie-break-ul de 38 de puncte jucat de Lesia Ţurenko şi Ana Bogdan, vara trecută, la Wimbledon.
Meciul a durat două ore şi 46 de minute.
Blinkova o va înfrunta în turul al treilea pe italianca Jasmine Paolini, cap de serie numărul 26. Învingătoarea se va califica în premieră în optimile unui turneu de Grand Slam.