Andrea Mandorlini, dat afară?! Dumitru Dragomir a spus clar. S-a aflat ce este obligat să facă patronul celor de la CFR Cluj pentru ca echipa din Gruia să se implice în lupta pentru titlu, în acest sezon de Superliga.
Dumitru Dragomir, dezvăluiri incendiare din birourile CFR Cluj! A spus care va fi viitorul lui Andrea Mandorlini. Cine îl va înlocui pe tehnicianul italian.
Dumitru Dragomir a spus clar!
Neluțu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, trebuie să ia o decizie de maximă importanță în această perioadă. Șeful ardelenilor este nevoit să facă schimbări la nivelul băncii tehnice, deși ar mai dori să îi acorde șanse antrenorului italian, Andrea Mandorlini.
Pe de altă parte, demiterea lui Adrian Mutu din funcția de tehnician al celor de la Neftchi Baku i-a îngreunat și mai rău situația patronului din Gruia. Mutu ar fi discutat cu Neluțu Varga despre preluarea clubului ardelean.
Dumitru Dragomir a prezentat realitatea în care CFR Cluj ar rămâne pe drumul cel bun în Superliga. Fostul președinte LPF este de părere că ardelenii ar trebui să continue colaborarea cu italianul, pentru binele formației.
„Mutu e un antrenor bun. A avut și ghinion la ultima echipă. El e unul dintre marii fotbaliști ai României. A fost și mare jucător și acum e și serios. Are calități și va face treabă bună în cariera asta.
E și un antrenor cu potențial, nu doar prieten cu patronul, dar eu nu l-aș schimba acum pe Mandorlini. Ce putea să facă mai mult? CFR a pierdut prea mulți fotbaliști buni, ăia bătrâni sunt și ei terminați, ce să mai faci cu ei?!”, a declarat Dumitru Dragomir, pentru ProSport.
”Am zis că este momentul ca Mutu să preia CFR-ul!”
Gabi Balint, pe de altă parte, a dezvăluit faptul că Andrea Mandorlini nu ar mai beneficia de susținerea vestiarului.
”Nu era 1 aprilie. Aflasem că Mutu urmează să rezilieze contractul și am pus niște lucruri cap la cap, știind și faptul că e prieten foarte bun cu patronul de la CFR, care l-a dorit și în trecut.
M-am gândit că Mandorlini, deși se spune că are o imagine bună în vestiar, din câte știu nu e chiar așa cu toți jucătorii. Și am zis că e momentul ca Mutu să preia CFR-ul. Mai ales că sigur s-a discutat, asta știu sigur. Dar e în stand by în momentul ăsta.
E de făcut o analiză per ansamblu, asupra tuturor jocurilor disputate. Într-adevăr, au terminat cu dreptul (n.r. 4-0 cu U Cluj). Dar să nu uitam că în vestiar sunt niște probleme cu niște jucători care au experiență acolo și, din câte știu, s-ar dori schimbarea asta.
Eu am și niște informații, că nu vorbesc prostii, că l-ar dori domnul Varga pe Mutu în momentul ăsta. E adevărat, e greu să renunțe la Mandorlini, că e vorba și de niște bani.
Să mai așteptăm și vom vedea. Dacă nu se va face acum, poate să apară mai târziu, deși eu cred că se va face până la urmă!”, a spus Gabi Balint recent, la Digi Sport.