Radu Drăguşin rupe tăcerea! Dezvăluiri de ultimă oră ale celui mai în formă tricolor. Edi Iordănescu trebuie să ştie. Fundaşul celor de la Genoa s-a decis să vorbească despre echipa naţională.
Radu Drăguşin a fost cel mai bun jucător român în 2023. Mai mult, are oferte pe bandă rulantă.
Radu Drăguşin rupe tăcerea!
Radu Drăgușin este dorit de Tottenham, Newcastle, Manchester United sau AS Roma. Chiar şi aşa, pare că gândul său este tot la echipa naţională. Tocmai a reuşit calificarea la EURO 2024 cu selecţionata lui Edi Iordănescu.
A promovat cu Genoa în Seria A și e titular meci de meci. W cel mai în formă „stranier” al naționalei lui Edi Iordănescu. Este şi unicul „tricolor” din afara țării care are locul în primul „11″ al echipei de club asigurat 100% etapă de etapă.
„Cu siguranță, cel mai frumos moment este calificarea la Euro. A fost o emoție, o fericire pe care n-am simțit-o până acum în fotbal. Cel mai greu? Pe parcursul anului am avut momente mai dificile de trecut, dar cu ajutorul echipei și al celor din jurul meu am reușit să trec peste ele”, a spus Drăguşin, conform gsp.ro.
Fundaşul a vorbit despre colegii de la naţională care l-au impresionat în acest an. „Păăi…. Un Top 5? Pfff! Nu voi spune pe numere, ci doar aleatoriu. Dennis Man și Valentin Mihăilă au un sezon foarte bun la Parma, au șanse foarte mari de a promova în Serie A. Pot spune că Florinel Coman trece printr-o perioadă foarte bună în România.
Îmi place să îi urmăresc, în mare parte, pe toți colegii mei de la echipa națională. La fel, Denis Drăguș are un sezon foarte bun la Gaziantep și a înscris foarte multe goluri. Horațiu Moldovan pentru că este în cea mai bună perioadă a carierei lui și acest lucru s-a văzut și la națională, ne-a scos de foarte multe ori în situații mai dificile”, a mai spus jucătorul, conform sursei citate.