Cutremur în Superliga! Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a dat afară antrenorul după meciul cu Dinamo şi anunţă potopul. Ar vrea să desfiinţeze echipa.
Valeriu Iftime, finanțatorul de la FC Botoșani, a transmis că Andrei Patache, cel care este antrenor interimar al echipei, va fi demis, dat fiind eșecul suferit în fața celor de la Dinamo, scor 0-2.
Cutremur în Superliga!
De altfel, Iftime și-a exprimat resemnarea în legătură cu șansele formației sale de a se salva de la retrogradare, potrivit Btonline.ro.
„Asta e! Suntem în Liga 2, nu avem nicio șansă. Să nu dai un șut la poartă cu Dinamo e o problemă mare. Și de echipă, și de antrenor. Și în Liga 2 suntem de bătut. Nu pot să merg mai departe cu Andrei Patache pentru că e jenant ce s-a întâmplat astăzi. Nu cred că am vreo șansă să mai fac ceva.
Vreau să fac, să aduc un antrenor și să mai schimb ceva. Să evităm retrogradarea mi se pare greu. Deja suntem jalnici, nu avem nicio șansă! Eram atât de sigur că azi câștigăm.
Este cel mai negru scenariu. Să nu bați pe nimeni în 20 de etape și să te bată penultima clasată, clar, 2-0, să nu dai un șut la poartă… Este incredibil cât de slabi suntem! Andrei a făcut ce a putut, dar nu avem vlagă”, a spus Valeriu Iftime, potrivit sursei citate.