Dinamo încasează o nouă lovitură! Va pierde mai mulţi jucători. S-a aflat planul prin care o fostă glorie vrea să ia mai mulţi jucători de la echipa care tocmai a retrogradat în liga a doua.
Andrei Cristea îşi începe oficial cariera de antrenor. Va pregăti ACSFC Dinamo din liga a patra, echipa lui Nicolae Badea. De altfel, această echipă susţine că are palmaresul lui Dinamo după retrogradarea celei din liga I.
Unul dintre jucătorii reprezentativi ai lui Dinamo, cea care tocmai a retrogradat din Liga 1, o va antrena pe ACSFC Dinamo, pe care vrea să o promoveze imediat în liga a treia, acolo unde a ajuns deja echipa ministerului de Interne.
Fostul golgeter al „câinilor” și al Ligii 1 în 2010 a mărturisit că au fost deja discuţii cu unii jucători de la Dinamo din liga a doua. „Sunt discuții, de fapt, au fost, vedem, vedem. Nu știm situația lor deocamdată, ce planuri au”, a spus Cristea, conform gsp.ro.
Obiectivul lui Cristea e unul clar la ACSFC Dinamo. Promovarea în liga a treia din primul sezon. Şi-a făcut deja staff-ul tehnic. „Îmi doresc să promovăm în eșalonul al treilea cât se poate de repede. Vom avea un mix între tineri și jucători cu experiență. Vreau să o iau frumos de la zero.
Orice început este greu, dar eu cred în acest proiect, este ceva concret. Mi-am făcut o idee deja. Mi-am conturat staff-ul, mă vor seconda Cosmin Mihai, de la grupa 2005, ca să fie trecerea către echipa mare, un băiat tânăr, plus un antrenor cu portarii, Dragoș Mihai”, a spus Cristea care a vorbit şi despre lotul de jucători.
„Am văzut mai mulți, să sperăm că ajungem la o înțelegere. Sunt tineri de viitor, de fapt, vreau să fac un mix între puști și jucătorii cu experiență”, a mai spus Cristea care a anunţat pe ce teren vrea să evolueze.
„Mi-aș dori pe „Granitul”, o suprafață nouă, un sintetic bun. Pe Dinamo oricum se dărâmă… Cred că o să fie bine”, a încheiat Cristea, conform sursei citate.