Scandal uriaş la Dinamo! Şeful câinilor s-a dezlănţuit. Înlocuitorul lui Ovidiu Burcă, umilit în direct. Totul s-a întâmplat la conferința de presă în care Zeljko Kopic a fost prezentat oficial la echipa din Ștefan cel Mare.
Noul antrenor de la Dinamo a fost prezentat oficial. a fost adus pentru a o salva pe Dinamo de la retrogradare.
Scandal uriaş la Dinamo!
La conferința de presă a existat un moment tensionat în momentul în care un jurnalist a adresat o întrebare incomodă.
„Explicați-ne puțin cum s-a ajuns aici. Vi s-a prezentat o listă cu antrenorii, i-ați căutat pe Google, cum l-ați ales pe domnul Kopic?”, a fost întrebarea adresată de un jurnalist.
Andrei Nicolescu, administratorul special și acționarul clubului din „Ștefan cel Mare”, prezent la conferința de presă a reacționat pe măsură.
„Haideți că o dăm în derizoriu. Dacă putem să vorbim despre căutarea pe Google a unui antrenor pentru Dinamo București e foarte greu să vă răspund la o asemenea întrebare într-un mod normal.
Am explicat deja pentru suporteri în limitele detaliilor pe care le putem da și am spus că a fost un proces în care am luat decizia bazându-ne pe faptul că vrem să luăm cel mai mic risc în situația în care suntem”, a spus Andrei Nicolescu.
Discursul lui Andrei Nicolescu la prezentarea oficială a lui Kopic
„A trebuit să ne orientăm să găsim cea mai bună soluție. Am făcut o analiză. Este opțiunea care prezintă cel mai mult sprijin. Vreau să le mulțumesc tuturor. Îi respect pe toți cei cu care am negociat. Recunoaștem riscul pe care ni l-am asumat.
Poate nu cunoaște campionatul românesc, dar performanța este în orice campionat. Așa te vei descurca oriunde. Dinamo Zagreb este un exemplu pentru noi toți. A demonstrat pe plan local și internațional”, a spus Andrei Nicolescu în cadrul conferinței de presă.
Primul meci al lui Zeljko Kopic pe banca tehnică a celor de la Dinamo are loc luni, 4 decembrie, ora 20.00, cu Sepsi OSK, la Sfântu Gheorghe, în etapa a 18-a din Superliga.