Este oficial! UEFA a atribuit Regatului Unit și Irlandei EURO 2028. Cine va găzdui EURO 2032

Este oficial! UEFA a atribuit Regatului Unit și Irlandei EURO 2028. Țările care vor găzdui EURO 2032.

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a atribuit, marţi, EURO 2028 la fotbal Regatului Unit şi Irlandei, în timp ce EURO 2032 l-a acordat unei candidaturi formate în această vară din Italia şi Turcia, neexistând alte pretendente în cele două dosare.

Este oficial! UEFA a atribuit Regatului Unit și Irlandei EURO 2028

Cele două acţiuni au fost oficializare în cadrul unei scurte ceremonie de către preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin, confirmând tendinţa organizării în comun a marilor competiţii sportive, singura şansă pentru unele ţări de a le găzdui.

Cele zece stadioane care vor găzdui ediţia din 2028 sunt cunoscute deja, ele fiind utilizate atât pentru fotbal şi rugby, cât şi pentru sporturile galice: Wembley din Londra, City Stadium din Manchester, St James’ Park din Newcastle, Hampden Park din Glasgow, Dublin Arena, National Stadium din Cardiff sau Casement Park din Belfast, potrivit UEFA.

Organizarea EURO 2032 rămâne însă mai misterioasă, după ce Italia şi Turcia au încercat multă vreme separat să candideze pentru găzduirea evenimentului, însă în iulie au decis să îşi unească forţele, fără a dezvălui oraşele gazdă.

Dacă în Cupa Mondială se va produce o schimbare de format în 2026, cu 48 de echipe participante, Campionatul European păstrează din 2016 o formulă cu 24 de echipe şi 51 de meciuri, faţă de 104 câte va avea Mondialul.

Din acest motiv, cele cinci federaţii din insulele britanice (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord şi Irlanda) s-au concentrat în 2022 pe candidatura lor la EURO, în locul celei pentru CM 2030, încercată iniţial şi încredinţată săptămâna trecută trioului Maroc-Portugalia-Spania, cu trei meciuri prevăzute în America de Sud.

UEFA a fost pionier în privinţa candidaturilor comune. începând cu EURO 2000, care a avut loc în Belgia şi Olanda, apoi EURO 2008, în Austria şi Elveţia, EURO 2012, în Polonia şi Ucraina, iar cea din 2000, destinată sărbătoririi a 60 de ani de la prima ediţie, desfăşurată în 11 oraşe de pe continent (în 2021).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed