Președintele Federației Române de Kempo, Amatto Zaharia, încă mai concurează, la vârsta de 57 de ani. Pentru el sportul este un mod de viață. A practicat kempo de mic copil, însă primele medalii le-a cucerit abia la maturitate, pentru că până la Revoluție această disciplină era prohibită.
Avea, pe atunci, un idol care l-a călăuzit toată cariera: celebrul Bruce Lee, pe care a încercat să-l copieze atât în sport, cât și în viață.
„Ca fiecare dintre noi sau dintre copii, am avut și eu oameni în care mă regăseam cumva. Celebrul Bruce Lee mă reprezenta pe mine cumva cel mai bine, pentru că la fel ca și mine, nu era nici foarte înalt, nici foarte solid, era și rebel, avea și bătăi pe stradă, așa cum am avut și eu din păcate – dar din fericire m-au călit – și mă regăseam cumva în el”, a povestit Amatto Zaharia.
Amatto Zaharia nu ar refuza o carieră în cinematografie.
„Mi-ar plăcea foarte mult să fim implicați în filmele de acțiune. Am tot felul de idei, de ce nu? Aștept oferte!”, a mai spus președinte Federația Română de Kempo.
A cucerit primele medalii abia după Revoluție
Amatto Zaharia a explicat de ce nu a câștigat nicio medalie în copilărie.
„Eu n-am câștigat medalii când eram mic, pentru că înainte de evenimentele din ’89 acest domeniu al nostru nu era permis, era prohibit și atunci și competițiile se desfășurau cumva underground. După evenimentele din ’89 am câștigat prima medalie în 1991, în Elveția, Austria, în special țările europene, după care în 1993 în Japonia”, a spus Zaharia.
În vârstă de 57 de ani, Amatto Zaharia recunoaște că nu poate sta departe de salteaua de concurs și că, atunci când poate, participă la competiții de veterani.