Scandal uriaş la CSU Craiova! Sorin Cârţu a dat de pământ cu vedeta oltenilor. Mihai Rotaru se va enerva crunt.
Atacantul celor de la CSU Craiova a fost criticat de fostul președinte al oltenilor pentru ignoranța de care dă dovadă atât pe teren cât și la antrenamente.
Scandal uriaş la CSU Craiova!
Spiritele s-au încins foarte tare în Bănie după plecarea lui Laurențiu Reghecampf. În meciul cu Universitatea Cluj, oltenii au reușit să remizeze, 1-1, iar Andrei Ivan a fost eliminat în prelungirile meciului.
Sorin Cârțu, fostul președinte a celor de la CSU Craiova, a analizat foarte bine partida dintre olteni și ardeleni și, a vorbit, la Fanatik, despre atitudinea lui Andrei Ivan care lasă de dorit, în condițiile în care echipa i-a făcut toate poftele atacantului.
“La Ivan este Frustrare, cu F mare. Şi blazare. Nu încearcă deloc să schimbe atitudinea antrenorului sau a celor de la echipă, fată de el. Se închide în el şi îşi ia o atitudine de blazare. Un martir neînţeles.
Este cea mai mare greşeală să nu îi pese de echipa asta. Se poate spune că nu îi pasă decât de el. Prin multe exemple poţi să îi spui această caracteristică egocentristă.
Mihai Rotaru a renunţat la 1,5 milioane de euro ca să îl readucă pe Andrei Ivan. În România e ca şi cum ai cumpăra un jucător pe 1,5 milioane de euro, cum a fost Gigi Becali cu Miculescu.
Aşa şi Rotaru a dat 1,5 milioane pe Ivan. De ce să te simţi nedreptățit, de ce să ai atitudinea asta. Mihai Rotaru i-a făcut contract până în 2027. Tu trebuie să munceşti şi în toate acţiunile pe care le faci, apărătorul nu are voie să ştie pe ce picior driblezi.
De multe ori este contrat de apărător. Mereu vrea să îşi facă pe piciorul drept driblingul şi deja lumea ştie. Chiar dacă uneori o face bine pe piciorul drept, de ce să nu poţi să faci un dribling pe piciorul stâng”, a spus Cârţu pentru sursa menționată mai sus.